Voices from Europe & Central Asia
Syndicate content

Romania

De ce este nevoie pentru ca România să beneficieze integral de dividendele transformării digitale?

Marc Lixi's picture
Also available in: English
Săptămâna trecută am fost în București și am participat în cadrul evenimentului de lansare a Raportului de Dezvoltare Globală (WDR) 2016: Dividende Digitale. Evenimentul a fost găzduit de Școala Națională de Științe Politice și Studii Administrative (SNSPA) în colaborare cu Banca Mondială.

A fost prima lansare orientată către țară în cadrul unui Stat Membru al UE și a reunit mediul academic, oameni de afaceri, reglementatori, jurnaliști, foști și actuali factori legislativi pentru a discuta agenda digitală și implicațiile acesteia în ceea ce privește obiectivele 2020, creșterea și dezvoltarea României.

Însă această lansare nu este unicul motiv pentru care România se remarcă.

De fapt, țara reprezintă un studiu de caz paradoxal în ceea ce privește transformarea digitală.    

România se poate mândri cu nouă din cele cincisprezece orașe ce au cel mai rapid internet de mare viteză la nivel global, însă 40% din populație se confruntă cu riscul de sărăcie sau excluziune socială - cel mai mare nivel din UE.

18 ani mai târziu în România

Victor Neagu's picture
Also available in: English
În anul 1998 m-am mutat pentru prima oară în România. Pe atunci aceasta era complet diferită. Chioșcurile cu CD-uri, haine, covrigi și dispozitive electronice ieftine împânzeau trotuarele străzii ce făcea legătura între cartierul meu și părți ceva mai centrale ale orașului Iași, situat în nord-estul ţării.

Un sentiment de apăsare mocnea în aer. Orașul era gri. Căderea regimului comunist lăsase în urmă foarte multe persoane luptându-se pentru o viață mai bună într-un sistem nou, care tindea către statul de drept, democrație și o economie de piață liberă.

În calitate de elev în vârstă de 15 ani la vremea aceea, treceam frecvent granița dintre Moldova și România doar cu carnetul de note. Acesta avea lipită poza mea color și conținea notele mele scrise de mână. O dată, unul dintre polițiștii de frontieră m-a întrebat dacă sunt un elev conștiincios. Modestia nu era o opțiune dacă doreai să treci granița, sau cel puțin așa mi se părea mie la acel moment. Ca urmare, după ce acesta s-a uitat rapid la notele trecute în carnet, a zâmbit și mi-a urat să am parte de o călătorie plăcută.

M-am mutat înapoi în România la data de 1 februarie a acestui an. De data aceasta, la vârsta de 33 de ani și în calitate de angajat al Băncii Mondiale. Au trecut 18 ani de când am putut spune că România este casa mea.

18 years later, in Romania

Victor Neagu's picture
Also available in: Română
 
Brasov University, Romania circa 1979

I first moved to Romania in 1998. It was a very different place back then. Stalls of CDs, clothing, pretzels (“covrigi”), and inexpensive electronic gadgets walled the sidewalks of a street that was the artery connecting my neighborhood with the more central parts of the north-eastern city of Iasi.

A sense of hardship was in the air. The city was grey. The collapse of the communist regime left many struggling for a better life in a new system that was striving for the rule of law, democracy and a free market economy.

As a 15-year old student back in those days, I was able to cross the border between Moldova and Romania with my school card. It had a glued color photo of me and my hand-written grades. One time, a border guard asked me if I was a good student. Modesty was not a choice if you wanted to cross the border, or so I felt at the time. He skipped through my grades, smiled and wished me a safe journey.

I moved back to Romania on February 1st of this year. This time as a 33-year old World Bank staff. It has been 18 years, but now I can call Romania home again.

‘Tis the season to be anti-poverty

Elisabetta Capannelli's picture
Also available in: Română
World Bank Country Manager for Romania Elisabetta Capannelli and her
daughter, who was an orphan in Manilla before joining Capannelli's family.
Reeling from a long year of work and toil, December is the month we turn toward our families and friends with joy and gratitude.  December is a month of great generosity. Some of us have so much to give that we also look outside our families and think about those who are hungriest for warmth, joy and support. Here in Bucharest it is common to step-up our efforts and bid for charity. Initiatives to help children, including support for those in foster homes and orphanages, abound.
 
Romania’s recent history saw the country register very high rates of child abandonment. In the early ‘90s, Romania’s child protection relied on large institutions - which offered poor conditions to more than 100,000 children – and we know these children are some of the least fortunate members of society. Nowadays, Romania has not only halved the number of children in the child protection system but it is also promoting a major shift away from institutional care towards more individualized and efficient forms of care, such as extended family, foster families, and family-like homes.
 
Still, psychological strains and tragedies persist - even in this newer, more modern system. Recently, a 14 year old girl from a child protection center decided to take her life because she had been returned to the orphanage after living with a foster mother for 11 years. Her foster mother had fallen ill and the family could not manage to care for her and the other children at the same time. In her suicide note, she told her adoptive mother she loved her and that she couldn’t stand the fact that she was taken away.

For me, an adoptive mother of a now 23-year-old daughter who was abandoned at birth and that joined my family from an orphanage in Manila - first as a foster child and then as an adopted child - this story brings home many memories and a stark reminder that the agenda is still out there.

‘Tis the season to be anti-poverty

Elisabetta Capannelli's picture
Also available in: English
După un an lung de muncă și trudă, decembrie este luna în care ne întoarcem către familiile și prietenii noștri cu bucurie și recunoştinţă.  Decembrie este o lună a generozității semnificative. Unii dintre noi avem atât de mult de dăruit încât ne orientăm în afara familiilor şi ne gândim la cei care sunt cei care au cel mai mult nevoie de căldură, bucurie și sprijin. Aici, în București, este un lucru obișnuit ca eforturile să fie intensificate pentru a sprijini acțiunilor caritabile. Inițiativele pentru a ajuta copii, inclusiv sprijin pentru cei care se află în plasament temporar și orfelinate, abundă.
 
Istoria recentă a României a evidenţiat faptul că ţara a înregistrat rate ridicate de copii abandonați. La începutul anilor 90, sistemul de protecție a copiilor din România se baza pe instituțiile mari - ce ofereau condiții deficitare unui număr de peste 100.000 de copii - iar noi ştim că aceşti copii sunt unii dintre cei mai puţini norocoşi membri ai societăţii. În prezent, România nu numai că a redus la jumătate numărul de copii ce se regăsesc în sistemul de protecție a copiilor, ba chiar promovează o schimbare majoră ce implică trecerea de la îngrijire instiţionalizată la forme de îngrijire mai individualizate și mai eficiente, precum familia extinsă, familiile substitutive și case de copii de tip familial.
 
Still, psychological strains and tragedies persist - even in this newer, more modern system. Recently, a 14 year old girl from a child protection center decided to take her life because she had been returned to the orphanage after living with a foster mother for 11 years. Her foster mother had fallen ill and the family could not manage to care for her and the other children at the same time. In her suicide note, she told her adoptive mother she loved her and that she couldn’t stand the fact that she was taken away.

For me, an adoptive mother of a now 23-year-old daughter who was abandoned at birth and that joined my family from an orphanage in Manila - first as a foster child and then as an adopted child - this story brings home many memories and a stark reminder that the agenda is still out there.

Reforming fiscal rules and boosting investment to avoid the ‘new normal’ in Europe

Ivailo Izvorski's picture
Photo by Brookings.eduThe European Union (EU) has settled into a “new normal” of mediocre growth, with real GDP set to expand by about 2 percent in 2015 and in 2016. With sizeable unemployment and still not full capacity utilization, this weak pace of expansion is a clear reminder that there is a more profound and longer-term crisis in Europe than the economic and financial turmoil of 2007-08, the recession in 2012, and the challenges of the southern cone that required large International Monetary Fund programs.

Few of the challenges that have plagued Europe this century have been resolved. Government spending and debt are up, yet potential growth is weak. Fixed investment has declined substantially to lows not seen in decades. Medium-term risks are elevated, but with fiscal space greatly reduced and with monetary policy in unconventional territory, policymakers have precious little ammunition to tackle any future shocks.

Pages