Voices from Europe & Central Asia
Syndicate content

Add new comment

Calea către o Românie mai prosperă şi mai incluzivă

Donato De Rosa's picture
Also available in: English
Stânga: ©Mihaela-Iuliana Stancu / bigstockphoto.com; Dreapta: ©CalinStan / bigstockphoto.com. Utilizat cu permisiune. Reutilizarea necesită permisiune adițională. 























Dacă facem un tur al României, vom putea identifica două țări: de o parte, o țară urbană, dinamică și integrată în UE și, de cealaltă parte, o țară rurală, săracă și izolată. București este o metropolă plină de viață, cu servicii moderne înfloritoare și cu un venit pe cap de locuitor situat peste media din Uniunea Europeană.

Câteva dintre orașele secundare, precum Cluj, Iaşi și Timişoara, trec printr-un proces de transformare rapidă în centre de prosperitate și inovare; totodată, Cluj începe să devină cunoscut ca o regiune de tip Silicon Valley a României. Însă, atunci când ajungem în orașe mai mici și în zone rurale, avem sentimentul că aceste locuri se regăsesc încă la decenii distanță atât față de capitală, dar și față de restul Europei.

A beneficiat cu adevărat România de pe urma Europei? Ce poate face România pentru ca prosperitatea să se răspândească dincolo de câteva orașe mari? Acestea sunt o parte dintre întrebările la care am încercat să dăm un răspuns prin intermediul unui Diagnostic Sistematic de Țară pentru România - o analiză a Băncii Mondiale care examinează constrângerile și oportunitățile unei creşteri economice incluzive şi sustenabile.

România și  motorul de convergență european

Sunt puține țările care au beneficiat la fel de mult ca România de pe urma integrării în UE. Reformele încurajate de aderare au adus investiții străine și au generat creșterea productivității și a nivelului de trai. PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de la 30% din media UE în anul 1995, la 60% în anul 2017. În prezent, peste 70% din exporturile țării, care sunt caracterizate de o complexitate tehnologică din ce în ce mai  ridicată, sunt direcționate către UE. Cu o creștere de 6,9% a PIB în 2017, România este una dintre cele mai performante economii din Europa.

În același timp, populația României s-a redus începând cu anul 2000, de la 22,8 la 19,6 milioane, preconizându-se că această tendință de scădere va continua. Între 3 și 5 milioane de români, majoritatea apţi de muncă, trăiesc și muncesc în alte regiuni ale Uniunii Europene. Totodată, rata de participare a forței de muncă este de doar 66% (și un procent modest de 56% în cazul femeilor), ceea ce reprezintă un nivel mult prea scăzut pentru a putea compensa procesul de îmbătrânire și emigrația.

Pentru asigurarea unei creșteri economice sustenabile care să permită convergența către nivelul de trai din UE, România va trebui să întreprindă o serie de schimbări.

Așa cum în ultimele două decenii România a utilizat accesul la piețele și instituțiile din UE pentru a accelera creșterea economică, tot astfel, la momentul de față, va trebui să utilizeze aceste piețe și instituții pentru a aplana decalajul dintre românii care beneficiază de dezvoltare și românii care sunt lăsați în urmă. Aşadar, țara are nevoie de o forță de muncă cu un grad sporit de calificare, investiții mai eficiente și o alocare mai eficace a resurselor.

Sistem de învățământ învechit, infrastructură inadecvată și reglementări incerte

Competențele forței de muncă nu au ținut pasul cu natura din ce în ce mai sofisticată a economiei. România a făcut trecerea de la exporturi în sectoare caracterizate de utilizarea intensivă a forței de muncă și de un nivel tehnologic scăzut, la exporturi în sectoare mai avansate, precum industria autovehiculelor, utilajelor, echipamentelor electronice și TIC.

Însă, cu un nivel de numai 25,6%, rata de absolvire a învățământului terțiar este cea mai scăzută din UE. Angajatorii consideră că angajaților le lipsesc atât competențele tehnice (hard), cât și cele non-tehnice (soft). România este în urmă din punctul de vedere al numărului de absolvenți ai disciplinelor din categoria STIM (științe, tehnologii, inginerie și matematică), în timp ce formarea profesională pentru aspecte non-tehnice este deseori deficitară.

Calitatea infrastructurii este profund deficientă. În conformitate cu Raportul privind Competitivitatea Globală 2017-2018, România se situează pe locul 102, din punctul de vedere al calității infrastructurii de transport, într-un clasament cuprinzând 137 de țări. Constrânsă de un proces necorespunzător de planificare și de o administrație publică slabă, România este singura țară din UE care nu a fost capabilă să valorifice abundența de fonduri structurale de care a beneficiat începând cu momentul aderării. Suma alocată României pentru infrastructură era de 15,4 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, plus 17,6 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020. Pentru o țară cu un PIB mediu de 140 miliarde de euro în perioada 2007 - 2017, 33 de miliarde de euro nu reprezintă o sumă de ignorat.

Din cauza impredictibilității reglementărilor, întreprinderile mici se luptă din greu să devină competitive și să facă parte din lanțurile valorice globale: Codul Fiscal s-a modificat de 20 de ori în ultimii doi ani! Există totodată 1.200 de întreprinderi de stat, multe dintre acestea sunt mari și ineficiente și trag în jos productivitatea agregată.

Sărăcie generalizată - în cea mai prosperă Uniune a lumii

Peste un sfert din populația României trăiește cu mai puțin de 5,50 dolari americani pe zi, ceea ce reprezintă cea mai ridicată rată a sărăciei din UE. Populația săracă este deconectată de la factorii ce favorizează creșterea economică: jumătate din cei mai săraci, reprezentând 40% din populația României, nu are un loc de muncă, iar alţi 28% trăiesc de pe urma agriculturii de subzistență.

Unul din cinci oameni nu are acces la apă potabilă, iar o treime dintre aceștia nu are acces la toaletă cu apă curentă. Situația este deosebit de gravă pentru populația de etnie romă, în cazul căreia rata de participare pe piaţa muncii este de 28%, iar rata de sărăcie de 70%.

România rămâne una dintre țările cu cel mai scăzut grad de urbanizare din UE, iar un număr ridicat dintre persoanele sărace - 75% din populație- trăiește în zonele rurale. În ultimii cinci ani, doar 2% din populație și-au schimbat domiciliul reflectând o mobilitate teritorială redusă probabil  rezultat al slabelor competențe și al politicilor greșit direcționate.

Sistemul de învăţământ se confruntă cu grave probleme: 40% dintre studenții români fac parte din categoria studenților afectați de analfabetism funcțional, ceea ce înseamnă că, tehnic vorbind, pot să scrie și să citească însă nu au capacitatea de a aplica aceste competențe într-un mod relevant în viața de zi cu zi. Aproximativ 1 din 5 copii abandonează școala, rata abandonului fiind printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană.

Indemnizațiile relativ generoase pentru creșterea copilului și lipsa locurilor de muncă cu fracțiune de normă (part-time) a generat efectul nedorit de înlăturare a femeilor de pe piața forței de muncă. Indiferent dacă femeile fac sau nu parte din forța de muncă, normele de gen adânc înrădăcinate continuă să plasează întreaga povară a creșterii și îngrijirii copiilor și bătrânilor pe umerii femeilor.

O pondere ridicată a forței de muncă continuă să fie blocată în activități agricole caracterizate de o productivitate scăzută și în alte activități informale, ceea ce contribuie la o subutilizare a resurselor și o distribuire inadecvată a acestora. Prim urmare, procesul de tranziție către locuri de muncă mai productive este lent.

Cheltuielile sociale înregistrează un nivel scăzut, respectiv 14,4% din PIB, si sunt distribuite asimetric favorizând pensiile în detrimentul altor categorii. În plus, acoperirea redusă și în continuă scădere a drepturilor la pensie în zonele rurale conduc la direcționarea din ce in ce mai redusă a resurselor publice înspre populația săracă din zona rurală. Prestarea de servicii sociale în domeniul protecției sociale, ocupării , învățământului și sănătății  este fragmentată și neconsecventă, în special în zonele rurale, unde nevoile (și beneficiile de ordin economic) sunt cele mai mari.

Se regăsește România într-o “capcană a încrederii”?

Aşadar, care sunt motivele ce generează lipsa unei prosperităţi împărtășite în România? Analiza noastră evidențiază că acestea se datorează parţial incapacității statului de a se angaja în atingerea unor obiective de politici publice pe termen lung, dar şi implementării necoordonate a acestor politici.

Mulţi români consideră că politicile publice sunt promovate de interese particulare. Mulți suspectează că reformele întreprinse pentru aderarea la UE au reprezentat o chestiune de suprafață și nu au abordat problemele sistemice. Toate acestea au dus la subminarea încrederii.

În lumina tuturor acestor contradicții, se mai poate mândri România cu realizările sale? Privind retrospectiv, răspunsul este cu siguranţa “Da”. În mai puțin de o generație, România a construit o societate deschisă, a consolidat democrația și a atins cel mai înalt nivel de prosperitate în istoria sa.

Însă, dacă privim spre viitor, românii ar trebui să se îngrijoreze. Dacă România nu remediază eșecurile de guvernanţă, creșterea economică va deveni din ce în ce mai volatilă și prosperitatea din ce în ce mai puțin împărtășită de către toţi membrii societăţii. O Românie cu adevărat angajată pe calea dezvoltăriiunei societăţi prospere şi incluzive nu ar trebui să lase pe nimeni în urmă.