Syndicate content

Este creșterea economică și în beneficiul celor mai defavorizați 40% membri ai populației?

Mamta Murthi's picture
Also available in: English

Lecții învățate din istoria recentă a Europei Centrale și a Țărilor Baltice

Creșterea economică a revenit în Europa Centrală și în Țările Baltice. Cu excepția Sloveniei, se estimează că toate țările din aceste regiuni vor înregistra o creștere pozitivă în 2014, variind de la un procent timid de 0,8% în Croația, la o creștere mult mai respectabilă de 2,2% în România și 2,8% în Polonia, până la vârfurile de 3-4,5% în Țările Baltice. Europa, în context mai larg, este și ea pe cale să treacă de momentul dificil și se așteaptă o creștere de aproximativ 1,5%.

Dincolo de această creștere mai mult decât binevenită, rămâne însă o întrebare: este creșterea economică și în beneficiul celor mai defavorizați 40% membri ai populației și pot acești oameni să se aștepte la o creștere a veniturilor lor?
 

În mare, da. Țările europene au o  experiență bogată în a se asigura că prosperitatea este comună. În anii din urmă, populația cu veniturile cele mai mici, reprezentând 40% din totalul locuitorilor, a beneficiat în mod egal de creșterea veniturilor, în unele cazuri, cum ar fi România, veniturile lor crescând chiar și peste media de creștere a celorlalte venituri (vezi figura 1). Astfel, sub rezerva că trecutul nu oferă neapărat indicații privind viitorul, putem spune cu o certitudine rezonabilă că va exista un nivel just de prosperitate comună. În mod normal, acest lucru va fi obținut prin creșterea numărului de locuri de muncă și prin creșterea veniturilor.

În aceste condiții, ce pot face guvernele pentru a se asigura că partajarea prosperității este cât mai bine reprezentată?

Pe termen scurt, se pot obține cel puțin două lucruri. Primul, pe măsură ce economiile generează locuri de muncă, guvernele îi pot ajuta pe cei care au nevoie de asistență pentru a-și găsi un loc de muncă. Este cunoscut faptul că cei 40% reprezentând populația cu veniturile cele mai mici tind să înregistreze cele mai mari rate ale șomajului, spre deosebire de cei care se află mai sus pe scara distribuției veniturilor. Analizele recente efectuate de colegii mei, Ulrich Hoerning și Ramya Sundaram, indică faptul că în Bulgaria cel mai mare grup de șomeri este reprezentat de populația de vârstă medie, semi-calificată, cu experiență de lucru și care trăiește în zonele rurale (23%). Alte grupuri mari constau din persoane pensionate înainte de termen, în principal femei din grupa de vârstă 60-64 de ani (19%), mame casnice cu partenerul de viață angajat (15%) și tineri bărbați necăsătoriți aflați în afara sistemelor de educație, muncă sau pregătire profesională – cunoscuți sub acronimul NEETs (15%). În timp ce se poate estima că unele persoane din aceste grupuri își vor găsi locuri de muncă, sunt mulți aceia care au nevoie de asistență.

Fiecare dintre aceste grupuri are nevoie de un tip specific de asistență. Grupul celor de vârstă medie, semi-calificați, angajați în zonele rurale ar putea beneficia de asistență pentru găsirea unui loc de muncă și pentru a se deplasa la el și, posibil, și cu privire la obținerea unei calificări suplimentare. Fără nici un fel de experiență în muncă, grupul de bărbați necăsătoriți pot avea nevoie atât de instruire, cât și de servicii de plasare, în special pentru a-și găsi primul loc de muncă. Mamele casnice au nevoie de asistență pentru a-și găsi un loc de muncă, dar și acces la serviciile de îngrijirea copiilor. Li se poate cere serviciilor publice de forțe de muncă să furnizeze asistență mai specifică pentru diferitele grupuri existente, în locul asistenței generalizate oferite în practica de zi cu zi. De fapt, beneficiul obținut din ajutorul acordat tinerilor care abia intră pe piața muncii poate avea un efect semnificativ asupra partajării prosperității, nu doar pe termen scurt, ci și pe termen lung, pentru că aceia care se angajează de timpuriu afectează adesea rata de angajare a forței de muncă pe termen lung.

În al doilea rând, guvernele trebuie să se gândească la păturile sărace din rândul populației în vârstă. În orice țară din Europa Centrală și în Țările Baltice, între 10% și 30% din cei săraci trăiesc în gospodării în care toți membrii gospodăriei au cel puțin 65 de ani. Deși unii în vârstă de peste 65 de ani pot lucra și chiar lucrează, majoritatea dintre ei se bazează exclusiv pe pensii și pe sume primite prin transfer ca principala lor sursă de venit. Având în vedere că guvernele continuă să reducă deficitele bugetare, ele trebuie să analizeze cu atenție de unde se reduc ajutoarele sociale financiare. Menținerea unor nivele adecvate de beneficii pentru persoanele în vârstă aflate la nivelul cel mai de jos al distribuției veniturilor poate contribui semnificativ la partajarea prosperității. Costurile unei astfel de abordări pot fi plătite prin restrângerea accesului la pensii pentru persoanele de vârstă mai tânără, ceea ce poate constitui, de asemenea, un stimulent pentru cei care s-au pensionat înainte de termen pentru a se reîntoarce pe piața muncii.

Pe termen lung, este evident că trebuie făcut mult mai mult pentru a menține nivelul de partajare a prosperității în aceste țări. Dar acesta este subiectul unei alt articol de blog!

 

Add new comment