Oare ne pot ajuta ruinele trecutului să configurăm orașe durabile în prezent?

Știați că, în 1755, în Portugalia, s-a produs un dezastru catastrofal atât de important încât a influențat mult timp politica, religia, filozofia și știința?

În timpul unei slujbe cu ocazia Zilei Tuturor Sfinților în Lisabona, în acel an fatidic, un cutremur cu magnitudinea de 8,5 grade a provocat prăbușirea catedralelor, a declanșat un tsunami de 6 metri și incendii devastatoare care au distrus aproape 70% din cele 23.000 de clădiri ale orașului. Numărul morților a fost estimat între 10.000 și 50.000, lăsând centrul unui imperiu global în ruine, cu pierderi echivalente cu 32%-48% din PIB-ul Portugaliei de atunci.

Niciodată în întreaga istorie a Europei, nu i s-a mai acordat unui dezastru național atât de multă atenție pe plan internațional.

“Marele cutremur din Lisabona” a avut un impact răsunător în întreaga Europă: descrieri ale cutremurului în artă și literatură – echivalentul mass mediei din prezent – au fost reproduse de-a lungul secolelor și în mai multe țări. Rousseau, influențat de distrugere, a pledat împotriva orașelor mari și foarte populate în contextul dezastrului, în timp ce Immanuel Kant a publicat trei texte separate cu privire la dezastru, devenind astfel unul dintre primii gânditori care a încercat să explice cutremurele din prisma cauzelor naturale și nu a celor supranaturale. În anii care au urmat, studiile aprofundate ale evenimentului au condus la crearea seismologiei moderne.

Reconstrucția orașului s-a axat pe măsuri decisive, revoluționare:

1. Reconstrucție pe bază științifică. Au fost folosite metode de inginerie inovatoare, cum ar fi metoda cu "cuști" prin plasarea unei structuri flexibile din lemn în pereții clădirilor care s-ar “clătina, dar nu ar cădea”. Alte caracteristici de design antiseismice au fost testate prin marșuri executate de trupe militare în preajma clădirilor pentru a simula trepidații, ceea a condus la apariția ingineriei pentru cutremure.
2. Planuri de redresare pentru identificarea riscurilor suplimentare. Marchizul de Pombal, care a condus reconstrucția, a fost foarte atent la minimalizarea fatalităților în viitor printr-un design adecvat. Au fost create spații mari, ventilație adecvată, străzi ortogonale – care lipseau din orașul medieval – pentru a contribui la eforturile de evacuare și de prevenire a incendiilor.
3. Mobilizarea beneficiilor comune. Datorită timpului scurt și a lipsei de materiale, au fost folosite blocuri din clădirile prăbușite pentru a crea trotuare noi, permițând orașului să se refacă mult mai repede, prin transformarea dărâmăturilor în străzi moderne. 

Totuși, cum poate fi încă relevant, în prezent, un dezastru care a avut loc cu multe secole în urmă?

Perioada mare de timp dintre cutremurele devastatoare explică deseori de ce astfel de riscuri se uită repede. Cutremurele istorice ne oferă un instantaneu al unei posibile distrugeri datorate unui eveniment major. Însă, dacă adăugăm transportul modern, electricitatea, instalațiile de apă și comunicații, blocurile de locuințe îmbătrânite și, mai important, așezările extrem de populate, apare un scenariu tulburător.

Specialiștii nu pot prezice cu exactitate când va avea loc următorul mare cutremur, însă, datorită îmbunătățirii bazelor de date internaționale din ultimele decenii, sunt cu toții de acord că următorul cutremur mare este inevitabil în țările predispuse la cutremure, cum ar fi cele din Europa și Asia Centrală. Un raport recent, elaborat cu sprijinul Facilităţii Globale pentru Reducerea şi Recuperarea Dezastrelor ( GFDRR), a confirmat că România, de exemplu, prezintă cel mai mare risc seismic din UE: această țară înregistrează două cutremure cu magnitudinea 7 sau mai mult în fiecare secol. 

Informațiile referitoare la riscuri nu influențează factorii de decizie din Europa și Asia Centrală care fac eforturi pentru a crea rezistență împreună cu alte măsuri progresiste, inclusiv investiții eficiente din punct de vedere energetic .

În Istanbul, peste 1.077 școli, 18 spitale, 61 policlinici și 114 clădiri publice sunt protejate acum împotriva următorului cutremur. Pe teritoriul Turciei, Ministerul Educației ia măsuri critice pentru a îmbunătăți siguranța în caz de cutremur din școli, fără a neglija copiii sirieni refugiați.

În Armenia, modernizările standardelor în construcții vor urma investițiilor și angajamentelor pentru noua analiză a riscului seismic.

În Bulgaria, sunt investigate minuțios preocupările legate de siguranța în caz de cutremur a blocurilor de locuințe.

Iar în Serbia, guvernul continuă reforma politică și legislativă pentru a integra rezistența la cutremure în investițiile guvernamentale și pentru a maximiza reziliența financiară în urma unui dezastru. 

Deși Lisabona a fost reconstruită în mod vizionar, folosind practici solide de gestionare a riscurilor de dezastre, lecții importante din istorie au fost deseori neglijate în orașele actuale din întreaga lume. Trebuie să ne accelerăm eforturile pentru a crea rezistență și pentru a împiedica distrugerile la care au fost expuși cetățenii, cum ar fi cele din București (1977) sau acum exact 350 de ani în Dubrovnik (1667), sau în Shamakhi (1667), și așa mai departe.

Nu este niciodată prea târziu să învățăm din istorie, să descoperim posibilități de schimb de cunoștințe stimulante și să ne reamintim de ce marile cutremure din trecut sunt extrem de importante în configurarea orașelor durabile din prezent.