Istoria recentă a României a evidenţiat faptul că ţara a înregistrat rate ridicate de copii abandonați. La începutul anilor 90, sistemul de protecție a copiilor din România se baza pe instituțiile mari - ce ofereau condiții deficitare unui număr de peste 100.000 de copii - iar noi ştim că aceşti copii sunt unii dintre cei mai puţini norocoşi membri ai societăţii. În prezent, România nu numai că a redus la jumătate numărul de copii ce se regăsesc în sistemul de protecție a copiilor, ba chiar promovează o schimbare majoră ce implică trecerea de la îngrijire instiţionalizată la forme de îngrijire mai individualizate și mai eficiente, precum familia extinsă, familiile substitutive și case de copii de tip familial.
Totuşi, problemele psihologice şi tragediile persistă - chiar şi în cadrul acestui sistem mai nou şi mai modern. Recent o tânără de 14 ani din cadrul unui centru de protecţie a copilului a decis să se sinucidă, în urma întoarcerii la orfelinat după ce a de locuit cu o asistentă maternală timp de 11 ani. Mama adoptivă a tinerei s-a îmbolnăvit, iar familia nu a putut să aibă grijă de aceasta și de ceilalți copii în acelaşi timp. În biletul de adio, aceasta îi spunea mamei adoptive că o iubeşte şi că nu poate suporta faptul că a fost separată de aceasta.
Din punctul meu de vedere, o mamă adoptivă a unei fete ce a împlinit vârsta de 23 de ani, care a fost abandonată după naştere şi care a devenit parte a familiei mele după ce a fost adoptată dintr-un orfelinat din Manila - iniţial ca şi copil plasat şi ulterior ca şi copil adoptat - această poveste îmi readuce în minte foarte multe amintiri și reiterează faptul că agenda este în continuare existentă.
Mă simt extraordinar pentru că fac parte dintr-o instituţie precum Banca Mondială, care prin proiectele şi acțiunile analitice, a furnizat asistență în România încă de la începutul activităţii sale, ajutând ţara să se orienteze către sistemul actual, modern. Recent, am colaborat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, din cadrul Ministerului Muncii, pentru a lansa o analiză complexă cu privire la sistemul de protecţie a drepturilor copilului. Am descoperit faptul că acei copii care fac parte din Sistemul de Protecție a Copiilor reprezintă 1,5% din numărul total de copii din România (în continuare o valoare mult prea mare din punctul meu de vedere), iar bunăstarea acestora este cu mult mai mică decât cea a unui copil obișnuit din România.
Există o legătură puternică între sărăcia extremă și copii abandonați. Aproximativ trei pătrimi din copii abandonaţi se află în sistem ca urmare a sărăciei extreme a familiilor acestora. Majoritatea copiilor provin din comunităţile marginalizate. În România există în continuare zone cu sărăcie extremă, concentrată şi persistentă, iar acest lucru este adesea corelat cu marginalizarea etnică, în special în ceea ce priveşte populaţia de etnie romă. Banca Mondială a oferit sprijinit Guvernului Român pentru a identifica, trasa și diagnostica aceste comunități - ce reprezintă aproximativ 5% din populaţia ţării - însă au fost luate puține măsuri pentru a aborda cauzele problemei.
Putem și trebuie să ne consolidăm eforturile în aceste sens.
Sistemul actual de protecţie a copiilor nu are capacitatea să dezvolte capitalul uman necesar pentru ca aceşti copii să devină membri productivi ai societăţii. Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copiilor şi Adopţie şi a Ministerului cunoaște faptul că România trebuie să investească în dezvoltarea tuturor copiilor și că aceasta trebuie să reducă numărul copiilor care ajung în orfelinate, ajutându-i în acelaşi timp pe cei care deja fac parte din sistem să devină membrii integral funcţionali ai societăţii. O astfel de abordare va necesita mai mulţi asistenţi sociali responsabili de caz, mai mulţi părinţi adoptivi, mai mulţi asistenţi sociali în cadrul sistemului. Totodată este necesar un nivel mai ridicat de toleranță pentru cei mai puțini norocoși ce fac parte din societatea românească. Întreruperea cercului sărăciei, marginalizării și copiilor abandonați este un obiectiv pentru care toată lumea poate și trebuie să lucreze.
Împreună putem ajuta peste 50.000 de copii care sunt în continuare în orfelinate să se dezvolte integral și să devină tineri cetăţeni funcţionali ai României.
Decembrie este luna care ne evidenţiază faptul că există foarte multe persoane ce sunt dispuse să împărtăşească povara generozităţii şi iubirii. Având în vedere că luna decembrie nu poate fi prelungită la nesfârșit, haideți să reținem faptul că România poate face mai multe în ceea ce privește sărăcia. Soluţiile sunt la-ndemâna, avem nevoie de lideri pentru ca aceste aspecte să devină o prioritate. Totodată ar trebui să ne asigurăm de faptul că doctrina de bază a spiritului comunității este aceea de a înțelege faptul că prosperitatea noastră comună depinde de implicarea tuturor pentru viitorii membri ai societății - indiferent că este vorba de copii noștri, de copii vecinilor noștri, sau așa cum se întâmplă câteodată, de copii pe care nu i-a dorit nimeni, precum propria mea fiică, care a devenit comoara vieţii mele.
După un an lung de muncă și trudă, decembrie este luna în care ne întoarcem către familiile și prietenii noștri, dar și către cei care au cel mai mult nevoie de căldură, bucurie și sprijin.
Join the Conversation