Transformarea oraşelor mari din România în motoare ale creşterii economice

În data de 10 martie, o echipă de specialişti în dezvoltare urbană și regională a Băncii Mondiale va vizita Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi pentru a implica persoane din mediul universitar, studenţi, autorităţi locale şi factori interesaţi într-o discuţie privind rolul oraşelor mari în sprijinirea unei creşteri sustenabile şi a unor oportunităţi economice mai bune în România. 

 

România este un caz reprezentativ pentru discutarea acestei problematici. România, în timpul comunismului, a fost un stat cu un nivel ridicat de centralizare, însă la ora actuală 75% din exporturile sale merg spre ţări ale Uniunii Europene, în comparaţie cu 10% în anii 90, iar „partea leului“ a acestei creșteri este generată în zonele urbane. 

 

Situaţia României însă nu este unică. Majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est au trecut printr-un proces de recalibrare în ultimele două decade şi jumătate, care a generat anumite schimbări semnificative la nivelul structurii economice şi la nivelul demografiei. Trecerea de la o economie de stat planificată la o economie de piaţă a condus la o redistribuire a creşterii între regiuni şi centre urbane. Capitalele au ajuns deja la „viteza de croazieră“ și concurează cot la cot cu capitalele din vestul Europei. Orașele secundare însă performează sub potențial și dezvoltarea lor trebuie încurajată și catalizată printr-o serie de intervenții cheie.

 

O analiză întocmită de Banca Mondială pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Administraţiei Publice din România indică faptul că municipiul Bucureşti alături de cei șapte poli de creștere regionali -  Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Ploiești şi Timișoara - generează 75% din veniturile firmelor din România. Deşi în Bucureşti s-a ajuns la un nivel al productivităţii comparabil cu cel al altor capitale europene, celelalte orașe românești sunt în urma omoloagelor lor europene.

 

Modelul de creştere al celor mai de succes oraşe - Cluj-Napoca, Timișoara şi Iași –  pare să fie rezultatul unui mix format din densitate demografică şi economică, accesibilitate la pieţe mari (cum e cea a Uniunii Europene), universităţi atractive şi un sector al serviciilor aflat într-un proces de dezvoltare rapidă, ceea ce a încurajat creșterea într-un ritm alert a economiei acestor orașe (aceste orașe sunt în top în UE în ceea ce privește ritmul de creștere al economiei locale). Situaţia este diferită în zonele metropolitane cu un profil predominant industrial şi care au sectoare TIC, financiare şi de servicii profesionale mai puţin dezvoltate. În aceste centre urbane secundare, ritmul creșterii economice a fost mai lent cu o mai slabă atractivitate pentru forța de muncă și cu o mai slabă migrație.
 

Prin urmare, consolidarea economiei oraşelor mari din România este vitală pentru sprijinirea eforturilor naţionale de convergenţă mai rapidă cu UE pentru generarea unei creşteri sustenabile şi pe termen lung. La rândul său, creşterea rapidă vine cu un set de provocări care nu pot fi abordate doar de către autorităţile locale. 

 

Pe de o parte, creşterea urbană necesită o consolidare a cooperării la nivel metropolitan, pentru a asigura o planificare integrată şi furnizarea serviciilor publice, cum ar fi transportul. Acest domeniu este foarte slab reglementat în România. Pe de altă parte, nevoile de investiţii ale oraşelor mari depăşesc resursele financiare disponibile la nivel local. Bunăoară, Cluj-Napoca - un oraş care atrage peste 50.000 de navetişti în fiecare zi - necesită o investiţie de aproximativ 600 milioane de euro în infrastructura metropolitană de transport până în anul 2030. Bugetul de investiții al primăriei a fost însă de 75 milioane de euro în 2016, după ce ajunsese la un vârf de 112 milioane de euro în 2014.  

 

Utilizarea adecvată a noilor instrumente de finanţare ale Uniunii Europene, cum ar fi ITI (investiţii teritoriale integrate), constituie probabil instrumentul optim folosit pentru valorificarea potenţialului de creştere ale oraşelor mari. Aceste oraşe se confruntă cu provocări similare, începând de la transportul public, locuire, educaţie, spaţii verzi şi spaţii publice, la facilităţi de agrement şi petrecere a timpului liber şi incluziune socială. Este foarte posibil ca o reţetă folosită în alte zone să se dovedească a fi ineficientă, prin urmare flexibilitatea în prioritizarea nevoilor de investiţii, în cadrul unui buget operaţional realist, trebuie să stea la baza deciziilor luate de factorii de interes din mediul urban. 

 

Şapte dintre oraşele mari ale României -  Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Ploiești şi Timișoara – au primit finanţare UE în sumă de 600 milioane euro în perioada 2007-2013. Această finanţare a avut drept rezultat o serie de îmbunătăţiri majore ale infrastructurii şi serviciilor urbane, care au încurajat o mai bună productivitate şi au atras şi o migraţie internă. Cu toate acestea, multe dintre aceste proiecte de investiţii s-au concentrat pe centrul oraşelor şi nu au putut sprijini integrarea unor zone metropolitane mai mari într-un sistem urban coerent, funcţional şi orientat pe creştere. 

 

Acum este momentul adoptării unei abordări metropolitane integrate și a promovării unei reţele de oraşe secundare competitive în România.

Autorii doresc să exprime mulţumiri Codruţei Mare şi lui Ciprian Moldovan pentru contribuţia la acest blog.