Published on Eurasian Perspectives

Onoraţi să sărbătorim 25 de ani de parteneriat pentru o Românie mai prosperă și mai echitabilă

Image

Grupul Banca Mondială a deschis biroul din București în anul 1991, iar în luna noiembrie a acestui an vom aniversa 25 de ani de activitate continuă în România. România a început colaborarea cu Banca Mondială în anul 1972, însă anul 1991 marchează deschiderea oficială a biroului din România și noul nostru rol în susținerea unei națiuni libere și democrate.

Este o onoare pentru mine să conduc Banca Mondială în România 25 de ani mai târziu, urmând la conducere o altă doamnă, Arna Hartmann, care a inaugurat primul birou într-o vilă situată pe Bd. Dacia. La acel moment, biroul Băncii a reprezentat casa Arnei şi a familiei acesteia, cât și a membrilor personalului, mulți dintre care continuă să-și desfășoare activitatea în Banca Mondială, dar și o locație pentru întâlnirile cu omologii români.

Îi sunt extrem de recunoscătoare domnului Președinte Iohannis pentru că ne găzduiește la Palatul Cotroceni în data de 1 noiembrie 2016, pentru o conferință la nivel înalt la care vor participa reprezentanți distinși ai României, cât și fosta și actuala conducere a Grupului Banca Mondială. Este un prilej bun să evaluăm succesele  României și să punem în discuție colaborarea noastră de viitor pentru a construi în anii următori o țară mai puternică și mai echitabilă pentru toți românii.

Un sfert de secol reprezintă măsura unei generații și este un eveniment important atât pentru o instituție, cât și pentru o ființă umană. Prezența noastră în România s-a maturizat împreună cu prima generație de persoane născute într-o societate și o economie liberă. Provocările cu care s-a confruntat această generaţie, au fost reflecția susținerii noastre pentru schimbare. 

Rolul Băncii s-a schimbat, a crescut și s-a adaptat în timp. Acesta a parcurs mai multe etape, de la a oferi sprijin României pentru depășirea perioadei de tranziție economică dificilă din anii 1990, la a oferi asistență pentru atingerea obiectivului de aderare la UE în anii 2000. Aceste etape au fost urmate de sprijin în vederea depășirii crizei din 2008, iar actualmente suportul se axează pe susținerea României în regândirea modului în care administrația publică poate răspunde mai bine așteptărilor cetățenilor și mediului de afaceri, prin accesarea de cunoștințe globale și soluții de reformă pentru atingerea unei convergențe mai rapide cu UE. De-a lungul celor 25 de ani ne-am orientat către a sprijini aspirația noastră pentru o Românie mai incluzivă, onestă, transparentă, modernă, ecologică și rezistentă. 

De la primul împrumut în anul 1991, acordat pentru furnizarea continuă de servicii sociale de bază în România post-socialistă, la cel mai recent proiect cu privire la reducerea poluării cu nitrați a apei potabile din comunitățile rurale, Grupul Banca Mondială a fost un susținător consecvent şi de încredere pentru un viitor mai bun pentru toți cetățenii români. În ultimii 25 de ani, am asigurat un mix de investiții, analize și asistență tehnică pentru a putea susține îmbunătățiri în sistemul de educație și sănătate, agricultură și justiție, transport și asistență socială, programe pentru cei săraci și pentru incluziunea socială a populației rome, mediu și dezvoltarea sectorului privat, iar acestea sunt doar câteva exemple.

Până în prezent am asigurat o finanțare de peste 12,5 miliarde dolari SUA pentru peste 95 de proiecte, iar colegii noștri de la Corporația Financiară Internațională au contribuit cu încă 2,5 miliarde dolari SUA pentru a susține finanțarea pe termen lung a unui număr de peste 80 de proiecte. Asistența tehnică, studiile și analizele sunt numeroase. Am contribuit la transferul de cunoștințe și am învățat foarte multe din experiența României, pe care ulterior am împărtășit-o și cu alte state.

Suntem alături de România și astăzi, susținând aspirațiile țării de a deveni un lider european în domeniul cercetării și inovației și un magnet pentru investițiile străine. Vom fi alături de România pentru a face față provocărilor din domeniul sărăciei și excluziunii sociale, ce continuă să afecteze peste 40 de procente din cetățenii români. Aceasta cifră este prea mare pentru un stat membru al Uniunii Europene. Prioritatea noastră este aceea de a sprijini în continuare o agendă pentru România ce reflectă obiectivul unor servicii publice mai bune, de care ar putea beneficia fiecare român. Alături de un nivel mai ridicat de competitivitate, inovație și productivitate, un sistem de educaţie îmbunătățit și un sistem de sănătate modern, aceste schimbări reprezintă promisiunea unor oportunități mai mari pentru fiecare cetățean.

În perioadele dificile din punct de vedere economic și social, România a demonstrat în repetate rânduri că aceasta poate deveni o țară mai puternică și mai pregătită să își asume obiectivul pentru aspirații mai ambițioase.
Această etapă de parteneriat, în care sărbătorim aniversarea de argint a Grupului Banca Mondială în România, este totodată și o oportunitate pentru introspecție. Fiica mea a împlinit de curând 24 de ani și cu 25 de ani în urmă, cam în aceeași perioadă, am decis să părăsesc confortul din propria mea țară pentru a face parte din diaspora italiană și m-am mutat la Manila, Filipine pentru a lucra în domeniul dezvoltării. Aspirațiile de la acea vreme erau de a aduce o schimbare în bine pentru cauza persoanelor sărace și excluse la nivel global. După ce mi-am desfășurat activitatea în peste 40 de țări, având parte de nenumărate călătorii și relocări împreună cu familia, aceste aspirații rămân neschimbate și la București.

De-a lungul celor douăzeci și cinci de ani de parteneriat în care am sprijinit creșterea, modernizarea, lupta împotriva sărăciei și am promovat un nivel mai mare de prosperitate, Banca Mondială din România a dovedit că într-adevăr ne-am adus o contribuție la parcursul țării. Am influențat viețile unui număr mare de persoane, iar acestea au influențat viața fiecărui angajat al Grupului Banca Mondială care a avut șansa să își desfășoare activitatea în România. Aștept cu nerăbdare să fiu martora călătoriei pe care România și Grupul Banca Mondială o vor face împreună pentru a sprijini viziunea țării către un viitor mai incluziv și mai prosper.     

Authors

Elisabetta Capannelli

World Bank Country Manager, Romania

Join the Conversation

The content of this field is kept private and will not be shown publicly
Remaining characters: 1000